Ce trebuie făcut dacă:

Ați fost victima unei agresiuni

Ce trebuie făcut dacă:

Ați fost victima unei tâlhării sau a unei agresiuni sexuale.

În cazul unui deces

Aflați pașii de urmat pentru efectuarea unei necropsii medico-legale

PROGRAM
de lucru cu publicul

Luni - Vineri: 8:00-14:00

PROGRAM
linie de gardă

Luni - Vineri: 14:00-20:00
Sâmbătă-Duminică: 8:00-20:00

 

Pentru urgențe luați legătura cu cea mai apropiată secție de poliție sau apelați SNUAU 112.

Servicii și atribuții

 

Expertiza medico-legală psihiatrică

             Expertiza medico-legala psihiatrica se face numai prin examinarea nemijlocita a persoanei, în cadrul unei comisii alcătuite dintr-un medic legist, care este președintele comisiei, și 2 medici psihiatri.

 

            Expertizele medico-legale psihiatrice se efectuează la sediul instituțiilor medico-legale, cu următoarele excepții, daca se efectuează prima expertiză:

            a) în cazul bolnavilor psihici cronici, când transportul si examinarea acestora nu se pot face în siguranță deplină, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica efectuează examinarea în cadrul spitalelor de psihiatrie sau în cadrul sectiilor de psihiatrie ale spitalelor penitenciare;

            b) în cazul persoanelor aflate în arest preventiv comisia de expertiza medico-legala psihiatrică poate efectua examinarea și în cadrul secțiilor de psihiatrie ale spitalelor penitenciare, putând coopta în comisia de expertiză pe medicul șef de secție, daca este medic primar;

            c) în cazul bolnavilor netransportabili, cu suferințe evolutiv letale sau aflați în stare gravă în condiții de spitalizare comisia se poate deplasa la patul bolnavului pentru efectuarea expertizei numai în situația în care aceasta lucrare este necesara în vederea încheierii unui act de dispoziție.

 

            Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza numai pentru o anumita fapta sau circumstanța, având ca obiective principale stabilirea capacitații psihice la momentul comiterii unei fapte prevăzute de legea penala sau al exercitării unui drept, a capacității psihice la momentul examinării si aprecierea asupra periculozității sociale si necesității instituirii masurilor de siguranță cu caracter medical.

 

Tarife

praticate in Serviciul Judetean de Medicina Legala Botosani, conform Monitorului Oficial al Romaniei...

Legislație

LEGEA drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003

Vizualizeaza